Acționarii companiei de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, au fost convocați de conducerea societății într-o AGA extraordinară, pentru a aproba majorarea capitalului companiei prin aport în natură, cu valoarea terenurilor din patrimoniu aflate în proprietatea statului.
Compania de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, pregătește cu sprijinul Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) contractarea unui credit sindicalizat de la mai multe instituții bancare românești și europene pentru susținerea contribuției proprii la investițiile în noi capacități de producție de energie, parte a planului său de restructurare și decarbonare pentru așteaptă încă OK-ul final al Comisiei Europene.